12. INTRODUCERE ÎN EDUCAȚIA ȘI PEDAGOGIA MONTESSORI

12.1. Criterii curriculare

  • Public ţintă vizat: educatoare
  • Limba de predare: Limba română
  • Justificare:

Chiar și după un secol de existență, viziunea Mariei Montessori privind  copilul și educația rămâne de actualitate, prin înțelegerea profundă a ființei umane și prin dragostea aparte arătată copilului. A fost primul pedagog care a susținut că educația începe de la naștere, vârsta de 0-6 ani fiind decisivă în formarea viitorului adult ,  educația trebuie să urmeze dezvoltarea naturală a copilului. Studiile recente au arătat că persoanele cele mai creative și cele mai de succes sunt cele care în copilărie au fost lăsate să fie ele însele, să fie independente și creative. Tocmai acest lucru este promovat în grădinițele Montessori, educatorul nu predă,  oferă sprijin energiilor creative ale copilului prin pregătirea unui mediu  ordonat și frumos, potrivit cu nevoile și tendințele copiilor,  iar materialele specifice fiecărei arii dezvoltă gândirea logică, curiozitatea, oferă chei spre înțelegerea lumii. Din păcate, această alternativă  există  în România doar în mediul privat,  singura instituție care pregătește educatoare  este Montessori Institute of Bucharest,  iar costurile cursului sunt ridicate.

  • Durata: 20 ore
    •  
  • Locaţia: Casa Corpului Didactic ”Apáczai Csere János” Miercurea Ciuc și/sau filiale
  • Curriculum-ul programului
    • Competenţe vizate
      •  
      • dezvoltarea profesională a educatoarelor prin:
      • cunoașterea   conceptelor pedagogiei Montessori: tendințe umane, planuri de dezvoltare,  mintea absorbantă, perioade senzitive;
      • cunoașterea importanței observării copilului preșcolar și modul în care se realizează o observare obiectivă
      • înțelegerea rolului mediului  și al adultului în dezvoltarea copilului,  între 3-6 ani
      •  
    • Planificarea pe module tematice-timp alocat

TEME ABORDATE

TIMP ALOCAT

Introducere în pedagogia Montessori

2 ore

Nevoi și tendințe umane

2 ore

Cele patru planuri de dezvoltare

2 ore

Mintea absorbantă

2 ore

Perioadele senzitive

2 ore

Rolul mediului pregătit

2 ore

Educatorul Montessori

2 ore

Observarea copilului

2 ore

Clasa Montessori

2 ore

Viața practică

2 ore

Total

20 ore

      •  
    • Calendarul programului: 25, 26 octombrie ( 10 ore), 28, 29 oct. (10 ore)
  • Modalităţi de evaluare a cursanţilor: eseu, exemplu din activitatea proprie în care a aplicat un element specific pedagogiei Montessori

12.2. Resurse umane:

  • Formator implicat:
    Jurcă Adina Maria
    , profesor pentru învățământul preșcolar, Școala Gimnazială ”Liviu Rebreanu”, Miercurea Ciuc, certificat formator eliberat de Fundația Noi Orizonturi, seria G, nr. 00407458
  • Responsabil program: Kovács Dorina - Prof. metodist Casa Corpului Didactic „Apáczai Csere János” Miercurea Ciuc