ÎMPREUNĂ PENTRU PUTEREA DE ACȚIUNE A PĂRINȚILOR

Grupa 1: 21, 22, 28, 29 martie 2025 – CCD Harghita, Miercurea Ciuc
Grupa 2: 04, 05, 11,  12 aprilie 2025, Toplița

Termen de înscriere: 10 martie 2025

 

A. Denumire program

- Titlul programului avizat: ÎMPREUNĂ PENTRU PUTEREA DE ACȚIUNE A PĂRINȚILOR  

- Domeniul tematic al programului: Educație parentală

B. Grup țintă: personal didactic de predare

C. Criterii curriculare

a. Notă argumentativă/ justificativă:

Cursul răspunde nevoii de a dezvolta competențele cadrelor didactice din învățământul preuniversitar în vederea dezvoltării competenţelor parentale la părinți/ reprezentanţii legali/persoane în grija cărora se află copilul/ elevul, prin integrarea informațiilor relevante și actuale din educație, sănătate şi protecţia copilului.

b. Informații generale:

Forma de organizare a programului: față în față

Nr. totale de ore 24, din care: 24 ore față în față

Coordonator program: Kovács Dorina, profesor metodist la Casa Corpului Didactic „Apáczai Csere János” Harghita, kovacsdorina@ccdhr.eu.

b. Scopul programului:

Dezvoltarea și/sau perfecționarea competențelor cadrelor didactice (în termeni de cunoștințe, abilități, atitudini) de a oferi sprijin în dezvoltarea competenţelor parentale la părinți/ reprezentanţii legali/persoane în grija cărora se află copilul/elevul prin integrarea informațiilor relevante și actuale din educație, sănătate şi protecţia copilului.

c. Descrierea competențelor formate/dezvoltate:

  • Comunicarea și colaborarea eficientă între familie școală comunitate, în beneficiul copiilor/elevilor;
  • Proiectarea, conducerea și realizarea întâlnirilor cu părinții  pe teme de educație în familie în vederea dezvoltării competențelor parentale;
  • Aplicarea strategiilor didactice interactive și a procedeelor practice pentru inițierea și organizarea lecțiilor/întâlnirilor cu părinții; 
  • Valorificarea cunoștințelor și a practicilor noi în domeniile educației, sănătății și protecției copilului, în vederea sprijinirii educației parentale a părinților/ reprezentanților legali/persoanelor în grija cărora se află copiii/ elevii astfel încât copiii din fiecare familie să-și atingă potențialul maxim de dezvoltare.

d. Locație de desfășurare:

  • Pentru componenta față în față: sediul Casei Corpului Didactic „Apáczai Csere János” Harghita, str. Toplița nr. 20 / sediul unităților de învățământ.

e. Plan de învățământ program avizat

1. Denumire modul: Parentingul – cea mai importantă menire: întărirea rolului de  părinte, stiluri de parenting și implicațiile acestora asupra dezvoltării copilului. Situații familiale atipice – provocări

Nr. total ore 4, din care 4 ore față în față

2. Denumire modul: Noțiuni despre creșterea și dezvoltare a copilului: stadii, caracteristici, nevoi

Nr. total ore 4, din care 4 ore față în față

3. Denumire modul: Comunicare: elemente, bariere, instrumente, stiluri de comunicare, mesajele de tip EU

Nr. total ore 4, din care 4 ore față în față

4. Denumire modul: Abordarea pozitivă a comportamentelor copilului: tipuri de atenție acordată și consecințele acestora asupra comportamentului, modalități de gestionare a situațiilor provocatoare, limite sănătoase, modalități de corectare a comportamentelor indezirabile

Nr. total ore 4, din care 4 ore față în față

5. Denumire modul: Modalități de gestionare a situațiilor stresante: tipuri de stres, reacții la stres, gestionarea furiei, rețeaua de sprijin

Nr. total ore 4, din care 4 ore față în față

6. Denumire modul: Cum ajutăm părintele să-l însoțească pe copil pe calea dezvoltării sale: părintele partener de încredere, strategii de parenting adaptate etapelor de vârstă, ce facem în continuare. Proiectarea activităților cu părinții

Nr. total ore 4, din care 4 ore față în față

TOTAL ORE/PROGRAM: 24, din care: 24 ore față în față

Modalitatea de evaluare a cunoștințelor dobândite: Evaluare formativă (pe parcurs), evaluarea proiectului de activitate practică  (la finalul programului de formare)

f. Resurse umane:

Formatori implicați:

  • Limba română
  • Ciucanu Onorica, specializarea consilier școlar, Certificat formator nr. 1265/ 14.02.2013
  • Matei Liliana, specializarea consilier școlar, Certificat formator nr. 1265/ 14.02.2013
  • Oproiu Ramona-Dana, specializarea consilier școlar, Certificat: Seria  E Nr. 0037141
  • Stan Daniela, specializarea consilier școlar, Certificat: Seria E, Nr. 0037171
  • Truța Anca, specializarea consilier școlar, Certificat: Seria E Nr. 0037178
  • Braic Carmen-Elena, specializarea consilier școlar, Certificat: Seria Nr. 0108763

g. Criterii economice:

- Număr cursanți minim: 20 maxim 25

- Costul programului: 210 lei/participant/curs – plata cash sau virament bancar.