Prezentare / Bemutatás

Biblioteca Casei Corpului Didactic „Apáczai Csere János”

din Miercurea Ciuc, Judeţul Harghita

 

Biblioteca Casei Corpului Didactic Apáczai Csere János are menirea de a contribui eficient la informarea şi documentarea personalului din învăţământul preuniversitar pentru a uşura activitatea la catedră a cadrelor didactice. Biblioteca instituţiei noastre a fost înfiinţată în anul 1974. Sediul bibliotecii are două compartimente: biblioteca propriu-zisă cu sala de lectură şi fondul de împrumut, şi compartimentul fondului de carte.

În anul școlar 2007 – 2008 cu ocazia lucrărilor de reabilitare şi extindere a clădirii Casei Corpului Didactic şi în bibliotecă au avut loc importante modificări. Compartimentele bibliotecii au fost extinse, a fost creat un spaţiu pentru depozitarea periodicelor şi fondul de împrumut a fost dotat cu mobilier nou. În amenajarea sălii de lectură am urmărit normele pentru CDI-uri, astfel au fost create spaţii separate: pentru primire, pentru afişaj, pentru studiu individual şi colectiv (cu posibilitate de modificare după nevoi), spaţiul informatic, spaţiul documentaristului, spaţiul pentru lectura de plăcere şi spaţiul de consiliere şi orientare.

Biblioteca oferă posibilitate pentru documentare și informare, este locul ideal pentru lectură, lansare de carte, expoziție de carte, organizarea unor manifestări culturale.

Biblioteca dispune de un fond de carte de 20.579 volume şi cca. 100 titluri de reviste periodice și de specialitate, majoritatea cu profil psihopedagogic, metodic, specialitatea disciplinei, dar avem manuale școlare, materiale didactice, auxiliare.

În Bibliotecă se găsesc și materiale informaţionale pe suport netradiţional (materiale educaționale digitale, softuri educaționale, hărţi, globuri şi alte materiale didactice). 

Biblioteca funcţionează în sistem cu acces liber la rafturi, fondul întreg fiind organizat tematic, pe baza sistemului de Clasificare Zecimală Universală. Utilizatorii sunt în primul rând cadrele didactice din judeţul Harghita, însă suntem deschişi şi în faţa cadrelor didactice din alte judeţe, care participă la cursurile de perfecţionare organizate în instituţia noastră. Pe lângă această categorie biblioteca este utilizată de către elevi, studenţi şi de către publicul larg. Publicul ţintă este reprezentat de profesori, astfel încât le stăm la dispoziţie cu servicii cum ar fi împrumutarea materialelor didactice, a documentelor audio-vizuale şi electronice.

După conţinut, se regăsesc aici documente din toate domeniile de cunoaştere. În ultimul timp ne-am limitat mai ales la achiziţionarea lucrărilor din domeniul psihologiei, pedagogiei şi metodicii predării diferitelor discipline de învăţământ, și primim/așteptăm donații tot din acest domeniu.

În bibliotecă organizăm în fiecare an școlar activităţi specifice și pentru elevi, bibliotecari școlari, cadre didactice.

SERVICII

Biblioteca noastră oferă servicii de:

  • Împrumut la domiciliu şi împrumut pentru consultare la sala de lectură 
  • Consultanţă la cerere pe problematica informării-documentării, consultanţă privind întocmirea bibliografiilor, în legătură cu a studierii resurselor internet, consultarea cărţilor, documentelor on-line
  • Consultanţă metodologică specifică, pentru bibliotecarii şcolari, profesori, directori şi alte persoane implicate în problemele legate de învățământ, de biblioteca şcolară.
  • Biblioteca C.C.D. îndeplineşte şi funcţii de coordonare şi îndrumare metodologică a bibliotecilor şcolare din reţeaua judeţeană, organizează cursuri, ședințe, workshopuri pentru bibliotecari școlari
  • Colaborare în vederea  realizării unor proiecte didactice în care să fie implicată şi biblioteca, care să aibă o componentă de informare-documentare
  • Realizarea unor activităţi educaționale și de prezentare a bibliotecii, pentru elevi din şcoli în care nu există bibliotecă
  • Realizarea unor bibliografii tematice în domenii de interes general pentru cadrele didactice din judeţ şi cu cărţi nou intrate în bibliotecă
  • Relaţia cu editurile se realizează prin promovarea cărților, manualelor şcolare şi prin comunicarea noutăţilor editoriale în site-ul instituţiei, cât şi prin colţul special amenajat pentru aceasta.
  • Expoziţii tematice din manualele şi cărţile noi (expoziţie de manuale; expoziţie cu materiale didactice şi cărţi de metodică, de dezvoltare, minibiblioteca, tezaure cu diferite teme, expoziţii legate de diverse evenimente etc. Avem posibilitate de studiere a ofertei de manuale alternative, prin intermediul unei expoziţii permanente de manuale şcolare alternative.
  • În bibliotecă organizăm/se pot organiza activităţi specifice pentru elevi.

Serviciile bibliotecii pot fi utilizate de toţi cei care au Permis de intrare în bibliotecă valabil pentru anul calendaristic respectiv.

În sala de lectură pot fi studiate toate documentele, materialele de care dispune biblioteca.

Termenul de împrumut al cărţilor din fondul de împrumut este de 2 săptămâni, cu drept de prelungire la 3-4 săptămâni, în funcţie de numărul de exemplare şi gradul de solicitare a documentului respectiv.

CONDIŢII DE ÎNSCRIERE

Biblioteca funcţionează în special pentru facilitarea activităţii cadrelor didactice, dar se pot înscrie şi studenţi, elevi care au împlinit 14 ani, sau persoane care nu lucrează în învăţământ.

Pentru înscriere sunt necesare:

  • Fişă de înscriere completată
  • Adeverinţă de la locul de muncă (Elevii vor aduce adeverinţă de la locul de muncă al unui părinte sau tutore legal)
  • Carte de identitate / carnet de elev sau carnet de student
  • 1 fotografie de dimensiunea 3x4

 Înscrierea în bibliotecă este valabilă pe termen de un an calendaristic. Posesorul Permisului de intrare trebuie să-şi reînnoiască permisul, altfel relaţia bibliotecă-beneficiar se revocă.

CONTACT

Bibliotecar - Márdirosz Ajka-Klára
Tel: 0744-755.758
E-mail: ajka.mardirosz@ccdhr.eu