“Fiind foarte român, Eminescu e universal.”
/Tudor Arghezi/

Concurs de foto/foto colaj (collage) digital ”Mihai Eminescu”

 

            Ziua Culturii Naționale Române a fost marcată pentru prima dată la 15 ianuarie 2011, adică în urmă cu 10 ani. Data la care se sărbătorește această zi este data nașterii poetului național al românilor, Mihai Eminescu (1850-1889).

Motivul pentru care a fost aleasă ziua lui Eminescu drept Zi a Culturii Naționale ar putea fi acela că este poetul “nepereche” al neamului românesc ori acela că personalitatea marcantă a lui Mihai Eminescu – nu doar în literatură, ci și în jurnalism ori în filosofie – i-a impresionat atât pe contemporanii săi, cât și pe cei din generațiile următoare. Inteligența lui, cultura de nivel european, bogăția și farmecul limbajului eminescian nu au rămas neobservate, ci au fost apreciate.

            Cu ocazia Ziua Culturii Naționale Române, Casa Corpului Didactic ”Apáczai Csere János” Harghita organizează un Concurs de foto/foto colaj (collage) digital ”Mihai Eminescu” realizat cu telefon mobil.                  

Scopul concursului:

Stimularea și valorificarea interesului elevilor și cadrelor didactice față de opera unui scriitor și filozof reprezentativ pentru literatura și cultura română.

Obiectiv general:

Îmbunătățirea și promovarea imaginii și a operei marelui poet și filozof  Mihai Eminescu.

Participanţi:

La concurs poate participa orice elev sau cadru didactic care se înscrie în termenul stabilit și respectă criteriile concursului.

Concursul se adresează elevilor și cadrelor didactice, va avea trei secțiuni:

1. o secțiune pentru elevi de gimnaziu – clasele V-VIII.,

2. o secțiune pentru elevi de liceu – clasele IX-XII.

3. o secțiune pentru cadre didactice. 

            Fotografiile se vor realiza pe baza operei eminesciene. Fiecare participant alege o poezie/un fragment dintr-o poezie, anexează titlul poeziei /poezia/versurile poeziei și titlul lucrării în format Word. Fotografia/colajul de fotografie în format JPG și documentul WORD vor fi trimise până la data de 16 martie 2023 prin e-mail la adresa biblioteca@ccdhr.eu.

            Vă rugăm să popularizați concursul educativ în rândul cadrelor didactice și al elevilor și să-i sprijiniți pe cei care doresc să participe la concurs.

Rezultate concursului  (21 martie 2023)

 

Anexăm Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului și Calendarul de desfășurare a concursului.

 

 

REGULAMENT
de organizare și desfășurare a concursului
Concurs de fotografie/foto colaj (collage) digital ”Mihai Eminescu”

Datele de identificare ale autorului:

  • numele și prenumele elevului/profesorului;
  • clasa (elev) / specialitatea (cadru didactic);
  • număr de telefon și  adresa de e-mail ale autorului (pentru a putea fi contactat);
  • unitatea de învățământ (denumire, adresa, telefon);

Datele lucrării:

  • fotografia/colajul de fotografie în format jpg.
  • titlul lucrării – în document word;
  • titlul poeziei/poezia/fragmentul/versurile din poezie prin care este realizată fotografia – document word;

 

            Fotografiile se vor realiza pe baza operei eminesciene. Fiecare participant alege o poezie/un fragment dintr-o poezie, anexează titlul poeziei /poezia/versurile poeziei și titlul lucrării în format Word. Fotografia/colajul de fotografie în format JPG și documentul WORD vor fi trimise până la data de 16 martie 2023 prin e-mail la adresa biblioteca@ccdhr.eu.

 

Jurizarea lucrărilor va fi în data de 17 martie 2023.

Casa Corpului Didactic ”Apáczai Csere János” va organiza o expoziție online cu lucrările câștigătoare.

Ceremonia de premiere a concursului va avea loc la Casa Corpului Didactic ”Apáczai Csere János” în data de 21 martie 2023.